Serban Huidu la prima iesire in public
Şerban Huidu a participat joi seară la evenimentul aniversar "Mercedes Benz - 125 de ani de inovaţie", marcând astfel prima sa apariţie în public după nefericitul accident pe care l-a suferit, în decembrie 2010, pe pârtia de schi.
01:46 | Labels: Serban Huidu | 0 Comments
Şerban Huidu, în comă
Prezentatorul Prima TV se afla în vacanţă alături de familia sa, în Austria. Toata bunădispoziţia lor a fost însă una de scurtă durată, urmând să se întâmple o tragedie. Huidu, aflat pe pârtie, coborând cu viteză, a pierdut controlul schiurilor sale, a ferit un grup de copii şi s-a lovit de un pom. Din cauza vitezei, el a rămas inconştient după impact, neputând nici măcar să strige după ajutor. Ceilalţi schiori au fost cei care au anunţat salvamontiştii. Din primele informaţii ale medicilor ajunşi la faţa locului, starea prezentatorului TV este critică. După producerea accidentului, familia "cârcotaşului" a cerut ajutorul Ambasadei României în Austria. Doamna ambasador Doris Mircea a sunat personal la spitalul unde urma să fie internat Huidu şi s-a aigurat că medicii care îl vor trata pe acesta sunt de cea mai bună calitate şi sunt conştienţi de imoportanţa pacientului pe care îl au pe mână.
00:08 | Labels: Serban Huidu | 0 Comments