Oana Zavoranu s-a certat iarasi cu mama ei



Împăcarea dintre cele două nu a durat decât o lună, până la noua înfățișare a procesului în care acestea se războiesc pentru avere.
Oana nu a vrut să renunțe la procesul intentat mamei sale și a făcut o nouă plângere penală împotriva acesteia.

Mărioara Zăvoranu: ,,Am crescut la piept o viperă"
"Nu am mai vorbit cu Oana de o săptămână. Am ajuns să comunicăm prin intermediul menajerelor, atât de mult contez eu pentru ea. A vorbit cu mine cât timp a avut nevoie de niște bani. Sunt dezamăgită, am crescut la piept o viperă. Până când nu se termină procesele și până când nu-mi vorbește ca unei mame nu vreau să mai aud de ea. Sunt bolnavă și nu vreau să mor", a declarat Mărioara Zăvoranu, marți seară, în emisiunea "Un show păcătos".


Oana Zăvoranu:"Sunt un om credincios, sunt un om bun și nu pot să îmi lovesc mama mișelește"

"Mama este prost sfătuită. Eu am făcut înainte de împăcare recursul și acest lucru se poate verifica. Și dacă aș fi vrut ca acest penal să nu meargă mai departe nu aș fi avut cum. În momentul în care există dovezi că niște persoane pot fi acuzate de înșelăciune, procurorul nu ar fi oprit procesul", a spus Zăvo, precizând că își iubește mama și nu vrea să-i facă rău.

"Sunt un om credincios, sunt un om bun și nu pot să îmi lovesc mama mișelește. Ea rămâne mămica mea iubită și între noi nu există iubire pe bani. Niciodată nu voi mai face o plângere penală împotriva mamei mele. Ce se întâmplă acum este voia lui Dumnezeu. Acest proces trebuie să meargă mai departe. Îmi iubesc mama extrem de mult și îmi pare rău că s-a supărat pe mine din cauza banilor", a adăugat aceasta.