Natalia Mateut: "Am trait cosmarul vietii mele"



Natalia Mateuţ a revenit în ţară, după câteva zile de arest în Olanda. Ea a fost închisă ca urmare a faptului că unul dintre prietenii cu care era în vacanţă în Amsterdam a folosit carduri false.

Fiica lui Dorin Mateuţ a făcut declaraţii în exclusivitate pentru CANCAN TV. Ea a spus că este încă în stare de şoc, în urma celor întâmplate.


Natalia Mateuţ a fost preluată de la aeroport de către reporterul CANCAN TV, Marius Niţă, care a apelat la un şiretlic pentru a o scoate din aeroport, din cauza faptului că o mulţime de ziarişti o aşteptau pe fiica lui Mateuţ să se întoarcă în ţară. Astfel Natalia a ieşit singură printr-o altă poartă, în timp ce Gina Maica a purtat o glugă pe cap, dându-se drept Natalia. Cei trei, Marius, Natalia şi Gina Maican s-au întâlnit în maşina emisiunii CANCAN TV, fiind adusă în platoul emisiunii de la B1 TV.

"Am fost tratată agresiv de câteva zile încoace, această primire nu mă măguleşte cu nimic, de-abia aştept să ajung în platou şi să lămuresc totul. Sunt supărată, şocată, dezamăgită şi sper să lămuresc totul cât mai repede", a declarat Natalia Mateuţ pentru CANCAN TV.

Fiica lui Mateuţ a explicat de ce a venit singură în ţară şi că speră ca şi iubitul ei şi prietenii acestuia să se întoarcă repede acasă.

"Am venit singură din Olanda, ceilalţi au rămas în anchetă, sunt singura care am fost eliberată, pentru că sunt nevinovată nu s-a găsit nicio dovadă împotriva mea. Am trăit coşmarul vieţii mele în aceste zile. Îmi doresc ca niciunul dintre prietenii mei să fie găsiţi vinovaţi de această acuzaţie. Am plecat într-o vacanţă şi am ajuns după gratii, a fost cumplit! eram complet debusolată, nu înţelegeam de ce eram tratată aşa", a afirmat fiica lui Dorin Mateuţ.

"Nu mă interesează oamenii care îşi dau cu presupusul, important este că sunt nevinovată şi am ajuns acasă. O să-mi îmbrăţişez tatăl mama şi sora şi voi face tot posibilul ca aşa ceva să nu se mai întâmple", a mai spus Natalia pentru CANCAN TV.