Lucian Bute: "Îmi doresc să mă însor şi să fac copii"



Lucian Bute a mărturisit că îşi doreşte să se căsătorească şi să facă şi copii, pentru că el a crescut într-o familie mare.

"Vin dintr-o familie puternică, unită, şi este normal să-mi încheg la rându-mi o familie. Căsătoria este un lucru firesc într-o relaţie. Îmi doresc să fac acest pas, aşa cum îmi doresc şi copii. Eu am patru surori şi ştiu cât de importante sunt relaţiile între fraţi", a declarat Lucian Bute pentru PRO TV Magazin.


"Mi-e frică de Dumnezeu, de accidentări şi de evenimente pe care omul nu le poate controla. În rest, cu încredere, cu credinţă, cu dăruire, cu sacrificii poţi reuşi orice", a mai spus el.